După ce a fost obligat să
amâne meciul din 25 mai cu Jean Pascal, pugilistul român Lucian Bute a fost
operat la braţul stâng în Florida şi a intrat în recuperare.
Conform discuţiilor dintre
impresarii celor doi, întâlnirea pare să fie reprogramată pentru data de 7
decembrie. Bute s-a accidentat la mâna stângă în timpul unui antrenament
susţinut în data de 1 mai şi din această cauză meciul său cu canadianul Jean
Pascal, în limitele categoriei semigrea, a fost amânat, iar gala programată în
data de 25 mai, la Centre Bell din Montreal, a fost anulată. Operaţia a fost
efectuată la "Palms Wellington Surgical Center" în Palm Beach, de
către Veronica Pedro, medic ortoped specializat în probleme la mâini.
Intervenţia a durat 40 de minute, iar Lucian Bute a fost anesteziat total.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu