UTA are de astăzi un nou jucător brazilian în probe. El se numeşte Mercelo
Rodriques şi este poreclit „Marcelinho”. El este atacant şi a jucat în carieră
la mai multe echipe din Brazilia, dar şi la Bursaspor în Turcia, sau la o
echipă din Japonia.
Jucătorul nou sosit, a fost adus la Arad de impresarul conaţionalului
său Weller Wilson Pereira, pentru care se mai negociază contractul cu UTA.
Marcelinho are 25 de ani şi a jucat până acum la echipele Gremio,
Juventude, Sau Caetano, Bursaspor (Turcia), Caxias, Consolade Sapporo (Japonia),
Aval, Linese şi Caxias. El va fi testat în amicalul de astăzi, cu FC Hunedoara,
urmând ca antrenorul să decindă dacă îl va mai verifica şi în turneul de
sâmbătă, de la Bekecsaba. La acel turneu, UTA va juca sâmbătă dimineaţă cu
formaţia maghiară Szolnok iar după amiază cu una dintre echipele Bekecsaba sau
Gyula.
Deşi numele antrenorului de la UTA, Adrian Falub, a fost vehiculat în
presa din Cluj ca posibil succesor a lui Claudiu Niculescu pe banca
Universităţii, acesta şi-a continuat astăzi antrenamentele cu jucătorii din
lotul arădene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu